CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărăşean a înaintat propunerea legislativă a Consiliului Naţional al Dizabilităţii, proiectul fiind adoptat miercuri, 18 aprilie. Primul senator în scaun cu rotile, Chisăliţă se află în aceste zile în Thailanda, unde urmează să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale cu celule stem.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul pentru modificarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal cu 247 de voturi „pentru” şi două abţineri. Potrivit acestei modificări sunt scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu, pe terenul aferent acestuia şi pentru un mijloc de transport, reprezentanţii legali ai adulţilor cu handicap grav sau accentuat. Aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat care, deși au același domiciliu cu persoana adultă cu handicap pe care o îngrijesc, nu puteau beneficia de prevederile Codului Fiscal. De aceea, propunerea înaintată de Consiliul Naţional al Dizabilităţii a vizat înlăturarea acestei discriminări între aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, persoanele adulte cu handicap care au în proprietate clădirea de domiciliu sau un autoturism și reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat.
Astfel, în conformitate cu noile modificări, se acordă scutiri de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu „aflată în proprietatea sau co-proprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate”. Aceleaşi categorii de persoane beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe terenul aferent domiciliului. În lege este stipulat că „se acordă scutiri de la plata impozitului pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijioc de transport, la alegerea contribuabilului”. Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă legislativă, care a fost adoptată şi de Senat.
Primul senator în scaun cu rotile, Ionuţ Chisăliţă se află în aceste zile în Thailanda, unde urmează să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale cu celule stem. Medicii thailandezi speră ca senatorul PSD de Caraş-Severin să poată merge din nou, după o perioadă de recuperare.