REŞIŢA – Cineastului i-a fost înmânată diploma de „Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin“.
Prin votul consilierilor judeţeni din luna aprilie, regizorul, scenaristul şi scriitorul Ioan Cărmăzan devenea „Cetăţean de onoare al judeţului“, însă distincţia i-a fost înmânată abia marţi, într-un cadru festiv, în sala Palatului Administrativ din municipiu. Ceremonia de decernare a titlului a durat mai puţin de o oră, şi a fost lipsită de fastul de altădată pe care instituţia gazdă îl afişa cu astfel de ocazii. Nici publicul nu a fost numeros, în ciuda numelui răsunător de care Ioan Cărmăzan se bucură.
Nuţu Cărmăzan, aşa cum îi spun apropiaţii, s-a născut la 27 iunie 1948, în localitatea Satchinez, judeţul Timiş, din părinţi dascăli, bocşeni. La vârsta de trei ani se întoarce cu familia la Bocşa, spaţiul pe care regizorul îl consideră natal, deoarece aici creşte, învaţă şi se formează ca om. Însă Bocşa nu este doar spaţiul copilăriei sale, ci şi loc de inspiraţie pentru o parte din filmele şi cărţile sale.
În 1971 Ioan Cărmăzan iese de pe băncile Facultăţii de Matematică a Universităţii din Timişoara, iar şapte ani mai târziu termină Regia de film la I.A.T.C. Bucureşti. S-a afirmat în cea de-a şaptea artă cu o serie de filme, între care „Ţapinarii“ (1982), „Lişca“ (1983), „Casa de vis“ (1933), „Raport despre starea naţiunii“ (2004), „Margo“ (2006), „Oul de cuc“ (2010), „Orient Expres“ (în 2004), unde colaborează cu Sergiu Nicolaescu, „Brâncuşi din eternitate“ (2014). De-a lungul vremii, a realizat şi filme documentare, între care unul despre Bocşa, dar şi scurtmetraje. Ioan Cărmăzan s-a impus şi în literatură, publicând mai multe volume, printre care amintim „Povestiri din Bocşa“, „Mica ţiganiadă“, „Cine-român“, „Roşu, galben şi albastru“, „Baladă pentru tatăl meu“, „Elogiul intuiţiei“ etc. Cărmăzan este profesor universitar, membru fondator şi preşedinte al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, doctor în cinematografie şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. De-a lungul carierei sale, Ioan Cărmăzan a primit numeroase premii şi distincţii, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
În ciuda acestui palmares impresionant, Ioan Cărmăzan rămâne cu picioarele pe pământ. Nu se consideră modest, însă îşi cunoaşte foarte bine valoarea. Nu-i plac superlativele, considerându-se la fel ca toţi ceilalţi. „Există în România tendinţa de a exagera. Auzi mereu «maestre», «iubitule», «vai, sunteţi genial!» Te simţi cumva…. Nu, nu este aşa. Sunt un om ca toţi ceilalţi: muritor şi cu probleme. Şi eu merg dimineaţa la toaletă, şi eu mă îndrăgostesc, şi eu sufăr, şi eu am mătreaţă, ca orice om. Şi atunci, în momentul în care cineva te scoate din povestea asta, ai sentimentul că te scoate din rândul oamenilor şi te situează undeva sus de tot. Şi ştiţi că întotdeauna când te ridici iar apoi cazi, e foarte greu. Şi mai e o poveste. Sus, vântul bate foarte tare. Şi atunci este bine să rămâi într-un loc unde vântul nu bate foarte tare, ca să poţi continua, pentru că altfel, dacă tot timpul stai în bătaia vântului, îţi zboară capul! Şi mai ştiu nişte prieteni de-ai mei cărora, crezând în cuvintele unora şi altora, le-a zburat capul. Şi tocmai de aceea îmi place să rămân cu picioarele pe pământ“, a mărturisit Ioan Cărmăzan.
În privinţa titlului primit, cineastul le-a mulţumit atât celor care au iniţiat propunerea cât şi celor care au aprobat hotărârea de consiliu judeţean. Distincţia a fost înmâmată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova, iar laudatio a fost rostit de Gabriela Şerban, managerul Bibliotecii „Tata Oancea“ din Bocşa.