Spre finele lui decembrie cred că fiecare dintre noi, zâmbind sau oftând, zăbovește asupra gândului că a mai trecut un an. Cumva ne trezim și privim spre noi – spre ce am realizat sau nu, spre ce am câștigat sau pierdut, spre bucurii sau tristeți.
Dacă ne-ar sta în putere, fiecare am întoarce anul înapoi, întreg sau pe clipe. Am vrea să reparăm greșeli, să ne luăm înapoi clipele irosite pentru lucruri și oameni care nu meritau, am vrea să avem alte priorități și mai puține regrete, să petrecem mai mult timp cu oamenii dragi; am vrea să dăruim mai multe zâmbete decât am primit, să nu ne mai necăjim pentru nimicuri; am vrea să luăm înapoi clipe pentru a asculta mai mult decât am vorbit, pentru a înțelege mai mult decât am înțeles, pentru a cunoaște mai mult decât am judecat. Am vrea…
Doar că timpul nu poate fi dat înapoi, clipele trecute sunt irepetabile, iar anul dus așa rămâne. În timp ce noi trăim cu teama curgerii Timpului, anii se rostogolesc spre veșnicie bătându-și joc de această teamă. Vrem, nu vrem, anii trec peste noi, peste tâmplele și gândurile noastre, peste sentimente și trăiri, peste împliniri și eșecuri. Oricât ne-am grăbi noi prin viața asta, oricât de tare am alerga spre serviciu, spre casă, spre iubire, spre vise, spre lucruri conturate sau doar dăltuite în propria speranță, pe drumuri obișnuite sau provocatoare, graba noastră nu o va întrece pe cea a clipelor. În orice întrecere cu Timpul am fi sfidați și nu știu vreun muritor care să fie aflat tainele stăpânirii lui. Poate pentru că nu am demonstrat că știm să atragem clipele în favoarea noastră. Și totuși, deși ne simțim striviți de nepăsarea nisipului ce se scurge din clepsidră, deși clipa nu îngheață atunci când ne dorim, de multe ori el e cel care ne salvează, cel care ne învață să ne vindecăm ori ne ajută să ne regăsim.
A mai trecut un an. Nu ne rămâne decât să ne amintim ce ne-a adus bun sau rău, ce am fost și ce am devenit. Cât de corecți am fost cu noi și cu cei din jur? Cât de mult ne-am respectat pe noi și ce însemnăm pentru cei de lângă noi? Întrebările firești pe care ni le putem pune sunt multe. Unele au răspunsuri, altele nu. Trăgând o linie, constatăm că a fost un an în care am avut momente frumoase dar şi urâte, în care am râs și am plâns, în care am vrut să renunțăm dar am continuat, în care am căutat răspunsuri la întrebări fără sens, în care am dat sens clipelor sau le-am pierdut. Iar eu, pentru tot ce nu am reușit, mă iert. Și mă rog ca anul ce vine să fie unul frumos. Pentru mine, pentru voi, pentru toată lumea…
Sursa foto: coindesk.com