Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – 25 de antreprenori au solicitat anul trecut garanţii ale creditelor contractate şi au înfiinţat 50 de locuri de muncă.

Antreprenorii care accesează Programul Guvernamental Start Up Nation şi care, pentru implementarea planurilor de afaceri, solicită o finanţare la diverse bănci vor putea beneficia şi de susţinerea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor. Valoarea unei garanţii individuale este de maximum 160.000 LEI, aferentă unei finanţări de 200.000 lei, procentul de garantare fiind de maximum 80% din valoarea creditului aprobat de bancă.

„Continuăm derularea Programului Start-Up Nation cu ediţia din acest an cu procese interne optimizate pe baza experienţei de anul trecut. În Caraş-Severin chiar am sprijinit anul trecut multe afaceri. Au primit finanțare de la instituțiile de credit în cadrul programului Start-up Nation, beneficiind de garanţia FNGCIMM, un număr de 25 de tineri antreprenori. Valoarea cumulată a creditelor punte a fost de 5 milioane lei, iar valoarea totală a garanțiilor emise de către FNGCIMM a fost de 37,8 milioane lei. Activitățile în care au fost efectuate investiții au cuprins morărit-panificație, patiserie, amenajare locuri de joacă, spălătorie auto, IT, diverse activități de prestări servicii. Preponderent firmele sunt din Reșița și Caransebeș, dar sunt investitori și din Slatina Timiș, Dalboşeţ, zona Oțelu Roșu sau Oravița – Moldova Nouă. Prin implementarea acestor proiecte au fost înființate în județul Caraș-Severin în anul 2018 circa 50 de noi locuri de muncă“, a declarat, în exclusivitate pentru Jurnal de Caraş-Severin, Gheorghe Lăpădat, directorul FNGC.

Pentru anul 2019 planurile de afaceri sunt în evaluare, iar din cele 33514 proiecte întocmite la nivel național sunt aşteptate cât mai multe solicitări de la antreprenori din Caraș-Severin.

Nina Curiţa