REŞIŢA – Sâmbăta şi duminica urmăresc un program sârbesc, PTC (RTS sau Radio Televiziunea Sârbă dacă traducem în româneşte), ce are la anumite ore emisiuni de nota 10. Promovarea tradiţiilor şi culturii sârbeşti este un punct forte al acestui canal TV. Nu e mare Serbia, dar cred că fiecare localitate, fiecare zonă a lor îşi duce cu mândrie mai departe portul, cântecele, dansurile, obiceiurile, meşteşugurile şi tradiţiile populare.
Ansambluri, formaţii şi mult tineret. Da, tinerii sârbi sunt învăţaţi să îşi ducă trecutul mai departe, cu bucurie şi demnitate. Deşi urmăresc de luni bune acest program, niciodată nu am văzut aceleaşi ansambluri şi formaţii, mereu sunt altele noi, fiecare suprinzând prin originalitate şi farmec. Şi ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult? Că aceşti tineri sunt sponsorizaţi şi încurajaţi în ceea ce fac. Sâmbăta trecută am văzut un reportaj despre tainele pâinii pe vatră, transformate de un grup de tineri într-o afacere de succes. De-a lungul timpului, am văzut tineri învăţaţi să deprindă meşteşuguri care la noi sunt pe cale de dispariţie, deprind meserii care la noi par o ruşine (fierar, brutar, ceasornicar, pantofar etc). Spuneţi-i unui cărăşan cu guşă să îşi facă fiul brutar, să vedeţi câţi draci aţi primi drept mulţumire pentru sfat!
E drept că şi în România mai există zone, cum este Maramureşul, ce ţin cu îndârjire la frumuseţea curată ce vine din trecut dar nu este de ajuns. Mă gândesc la judeţul nostru ce era cândva pe orice podium al folclorului. Aveam ansambluri cu membrii de toate vârstele, aveam cu ce ne mândri. Dar totul începea din şcoala generală. Îmi amintesc că nu era serbare la sate fără dansuri populare, dar dascălii care ne făceau mândri să fim încinşi cu brâu şi poale ori sunt la pensie, ori joacă hore cu îngerii. Acum, rar câte o educatoare sau învăţătoare mai face serbări cu temă folclorică, dar totul se rezumă la portul costumului popular nu şi la semnificaţiile acestui port. Cel mic, care poartă clăbăţ, după ce i-a recitat poezia lui Moş Crăciun, îl aruncă plictisit în ochi la mă-sa, neavând habar de mândria cu care bunicul său l-a purtat. E nedrept să nu amintesc că, totuşi, mai avem în judeţ câteva ansambluri folclorice ale unor case de cultură, că Şcoala Populară de Arte mai formează oamenii dedicaţi folclorului, însă nu e suficient. Vă spuneam că tinerii din Serbia sunt susţinuţi şi încurajaţi financiar de diverşi sponsori. Ai noştri mai primesc bani de la primării (cum sunt ansamblurile Bârzava, Bocşana, Doina Banatului şi care or mai fi), dar dacă oamenii nu aleargă de nebuni după o minge nu trezesc interesul sponsorilor privaţi.
Este adevărat că modernismul este definitoriu, dar fără vrednicia înaintaşilor, ce o mai regăsim doar în folclor şi tradiţii, nu vom avea o identitate completă. Ţine de demnitatea noastră să ducem în viitor frumuseţea trecutului.
Nina Curiţa
FOTO: marginimeasibiului.com