Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Vorbim de fotbalul din Caransebeș și, implicit, de cel din Caraș-Severin, care propune o competiție tot mai săracă și mai slabă calitativ.

Neînscrierea Viitorului Caransebeș, vicecampioana din ultimii ani, din cauza dificultăților financiare, în noua ediție de Liga a IV-a, a surprins mulți microbiști. Cu toate acestea, alți oameni de fotbal din Caransebeș s-au mișcat rapid și au inscris în campionat nu una, ci două echipe din municipiul gugulan: Era Comexim, care va juca pe stadionul din Teiuș și Magica, în fieful din Balta Sărată. Chiar și așa însă, probleme sunt, mai ales în ce privește formarea unui lot de jucători, dar și înfințarea unor echipe de juniori, obligatorii chiar și la Liga a IV-a. Dan Avram, patronul de la Era Comexim, echipă ce a activat în ultimii ani în Liga a V-a, spune că era nefiresc ca un municipiu precum Caransebeșul să nu aibă o echipă în Liga a IV-a.

„Fac eforturi deosebite pentru a strânge un lot de jucători, de tineri, întrucât în Liga a V-a jucam cu jucători ajunși la o vârstă respectabilă, media de vârstă fiind de aproape 54 de ani, evident că nu puteam să ne prezentăm așa. Cei de la Viitorul, deși erau localnici, au plecat pentru a se bucura de o sumă efemeră pe la Ezeriș, Lupac, Buziaș sau Buchin. Sper să rezistăm anul acesta în Liga a IV-a, iar la anul, dacă nu retrogradăm, să predau echipa municipalității. Antrenor e Marius Puiu, fost jucător, ajutat de Teo Ardelean, căutăm să strângem un lot de copii, pe care să-i ajute din teren cei mai în vârstă: Liviu Arnăut, Giovani Mateaș, Costel Nemeș, Nae Manicea și Cristi Matei. Dacă era o serie unică nu m-aș fi înscris, pentru că depășea posibilitățile noastre financiare să merg la Moldova Nouă, la Oravița sau Anina, beneficiind de acest wild-card prin crearea seriei Caransebeș am înscris echipa. Nu vom avea prime, unul din jucători are un microbuz cu care mergem la meciuri, la nivelul valoric la care se prezintă fotbalul în Caraș-Severin jucăm de plăcere”, a spus Avram.

Omul de fotbal s-a referit și la cealaltă echipă caransebeșeană înscrisă în competiție, Magica, reînviindu-se în acest fel vechea rivalitate de acum trei-patru decenii dintre fostul CFR și echipa cartierului Balta Sărată.

„Și înscrierea Magica e un lucru bun, ambiția druckerilor din Balta este lăudabilă, dar fără un demers financiar din partea unor oameni ca Popovici sau Rafa, care am înțeles că se vor implica acolo, nu va fi un demers cu finalitate, va fi doar o intenție lăudabilă. Nu pot doar niște suporteri să susțină o echipă, când un barem total la un meci acasă se ridică undeva la 200 de euro, mă îndoiesc că druckerii de la Balta vor putea asigura această sumă”, a mai adăugat Dan Avram.

Ce va fi, vom vedea. Cert e că Liga a IV-a, ediția 2019/2020, va începe sâmbătă, 7 septembrie, într-o nouă formulă organizatorică, cu două serii de câte nouă echipe, împărţite pe zone: Caransebeş şi Oraviţa.

R.M.