CONSTANTIN DAICOVICIU – Două accidente, duminică şi luni seara, în comuna cărăşeană, unul dintre ele soldat cu decesul unei persoane.
În primul caz, oamenii legii au fost sesizaţi prin apel la 112 duminică seara, în jurul orei 19.00, despre faptul că în Constantin Daicoviciu a avut loc un accident în urma căruia o persoană a fost rănită uşor. A fost vorba despre o femeie de 33 de ani, care a fost surprinsă şi lovită pe trecerea de pietoni. Din verificările făcute la faţa locului, oamenii legii au stabilit că autoturismul implicat, care era condus de un bărbat de 56 de ani, intrase în depăşirea altui autoturism, care oprise la trecerea de pietoni, pentru a da femeii prioritate de trecere. Femeia, care traversa regulamentar, trecuse deja prin faţa maşinii oprite, moment în care a fost lovită din plin de autoturismul angajat în depăşire. Ea a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cel de-al doilea accident a fost anunţat la 112 luni seară, în jurul orei 20.00, când un bărbat a fost călcat de TIR. Potrivit oamenilor legii, incidentul s-a produs tot în comună, la intersecţia cu drumul spre satul Peştere, când un ansamblu de vehicule – marca Volvo, înmatriculat în Slovenia – condus de un bărbat de 49 de ani din Bihor, a surprins şi accidentat un pieton de 63 de ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Şoferul de TIR a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ. Pietonul accidentat nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, iar din verificări, oamenii legii au putut constata că pe ansamblul de vehicule nu există urme ale accidentului, de aici putându-se trage concluzia că pietonul fie a căzut în faţa TIR-ului, fie era deja căzut. Aşadar, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând să fie făcută o expertiză inclusiv asupra vitezei pe care o avea TIR-ul.