REŞIŢA – Echipa masculină de handbal CS Caraş-Severin a evoluat miercuri seară la Odorheiul Secuiesc, în compania formaţiei HC Odorhei, într-o partidă contând din cadrul etapei a XV-a a Ligii Naţionale, rundă programată duminică, 12 februarie a.c.A fost o confruntare grea pentru elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari, aşa cum a anticipat-o înaintea disputei şi „principalul“ CS Caraş-Severin.
Din păcate, gazdele s-au impus cu scorul de 28-26 (18-12), consolidându-şi poziţia a III-a a clasamentului, la capătul unui joc pe care l-au dominat încă din primele minute ale întâlnirii, chiar dacă finalul a aparţinut oaspeţilor, după ce în minutul 51 tabela de marcaj arăta 26-22.
În urma acestei înfrângeri, CS Caraș-Severin rămâne în continuare pe locul V, cu 17 puncte, dar și cu un joc mai puțin, partida cu CSM București, anulată din cauza condițiilor meteo, urmând a se disputa joi, 23 februarie.