Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – CS Caraș-Severin a fost învinsă în sferturile de finală ale Cupei României de către Universitatea Suceava, scor 26-28 (14-14).

Sala Sporturilor din municipiul Baia Mare a găzduit marți, 22 mai a.c., după-amiază, primele meciuri din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la handbal masculin. Fază în care CS Caraș-Severin (locul patru, în Liga Națională) a întâlnit pe Universitatea Bucovina Suceava (locul cinci).

Din păcate, elevii antrenorilor Aihan Omer și Gligore Czari au cedat la două goluri diferență, scor 26-28 (14-14), la capătul unei partide echilibrate, deschise oricărui rezultat. Universitatea Suceava a început mai bine confruntarea și au condus pe tabela de marcaj până cu cinci minute înainte de finalul primei reprize: 4-2, 12-9, 13-10.

CS Caraș-Severin a revenit spectaculos și, în minutul 34, avea un avantaj de trei goluri (18-15). În cele din urmă, profitând din plin de absențele din tabăra caraș-severineană, cu Pârâianu, Petrea și Cuciula accidentați, și Grigoraș la examene, Universitatea Suceava s-a impus cu 28-26, calificându-se astfel în semifinalele tradiționalei competiții.

Marius Moraru