REŞIŢA – Instituţia Prefectului a evaluat situaţia persoanelor cu handicap şi a asistaţilor social din judeţ.De la începutul acestui an, în Reşiţa au fost efectuate 640 de anchete sociale pentru acordarea drepturilor persoanelor majore cu nevoi speciale (încadrare în grad de handicap accentuat), 525 de anchete sociale efectuate pentru acordarea drepturilor persoanelor majore cu nevoi speciale în grad de handicap grav şi 330 pentru cele care nu au mai fost încadrate.
Potrivit datelor prezentate de Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Caransebeş beneficiază de servicii sociale 24 de persoane, în condiţiile în care capacitatea maximă este de 50 de persoane, iar prin cantina de ajutor social se asigură masa pentru 85 de persoane – beneficiari de ajutor social, familii cu copii, lipsite de venituri sau persoane adulte incapabile de muncă.
În instituţia similară din Anina, 40 de persoane sunt beneficiare de servicii sociale (capacitatea maximă fiind tot de 50 de persoane), fiind planificată pentru această lună înfiinţarea unei cantine sociale. La nivelul oraşului Moldova Nouă sunt încadraţi cu contract individual de muncă 44 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, iar 54 de persoane beneficiază de indemnizaţie de handicap.
În Oraviţa funcţionează o cantină de ajutor social care acordă 86 de porţii zilnice pentru persoane vârstnice şi familii cu mulţi copii. Tot în Oraviţa beneficiază de indemnizaţie de însoţitor 93 de persoane încadrate în grad de handicap grav. Din ianuarie şi până în septembrie a.c. au fost efectuate 51 de anchete sociale în vederea reevaluării de către comisia specializată.
Flavius Rotariu