Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După închiderea bătrânului CET, se credea că termoficarea nu mai are nicio treabă pe malurile Bârzavei. Ei bine, salariile prevăzute pe anul acesta totalizează 1,24 de milioane de lei…

Din recentele cifre rectificate ale bugetului societăţii Termo Serv CET SRL putem afla că veniturile pe 2018 ar trebui să se ridice la 1,45 milioane de lei, bani cărora le corespund 1,24 milioane de lei cheltuieli de natură salarială. Pe scurt, după cum vă amintiţi, termoficarea reşiţeană centralizată a fost închisă, însă există instituţii, în special educaţionale, cărora le-au fost montate centrale termice, iar pentru ele s-a considerat necesară funcţionarea acestei societăţi. Câţi oameni mai supraveghează flacăra centralelor din grădiniţe? Din organigrama aprobată de Consiliul Local Reşiţa aflăm că societatea are 28 de angajaţi, din care 20 sunt funcţii direct productive, trei funcţii sunt temporare, şase sunt vacante, în vreme ce ar mai fi necesare încă 34!

Privind grila de salarizare, ne-am întreba cum oare nu s-a reuşit angajarea personalului necesar din rândul şomerilor. La CET, un muncitor necalificat sau un angajat temporar are un salariu de încadrare de 1.900-2.014 lei, în vreme ce salariile de încadrare ale inginerilor pornesc de la 2.500 de lei şi, în funcţie de specializare, pot ajunge până la 5.000 de lei. Cel mai bine stă arhitectul, cu un salariu de încadrare care poate ajunge la 6.000 de lei. Potrivit documentului, salariul administratorului este conform cu contractul de mandat, pe care însă nu l-am putut găsi pe site-ul municipalităţii.