DOCLIN – Petru David, de 65 de ani, s-a născut cu oaia-n curte, ne spune râzând. A crescut cu oile de mic și era normal ca ciobănia să-i intre în sânge.
A și lucrat pe la fostul CAP, apoi la uzina din Bocșa, de unde a și ieșit la pensie. În acel moment avea vreo 80 de oi. Având timp liber la dispoziție și o mare pasiune pentru lânoasele necuvântătoare, și-a extins stâna. Acum are 900 de oi și abia așteaptă să treacă de pragul de o mie. Pentru a le asigura hrana, muncește cam 10 ha de teren, iar oile le pășunează pe aproximativ 40 ha, concesionate de la Primăria Doclin. În toată această aventură mioritică îl are alături pe fiul său Sorin, de 40 de ani. Un tânăr care a moștenit pasiunea pentru animale și care e decis să ducă mai departe tradiția familiei. A și accesat programul „Instalarea tânărului fermier”, iar cu banii obținuți a achiziționat un tractor nou. După ce oile sunt mulse manual, întreaga producție de lapte este stocată în tancul de răcire și o firmă din Izvin, jud. Timiș, vine și cumpără tot. Deci Petru a rezolvat problema desfacerii produselor. „Mi-e mai ușor așa. Nu mai trebuie să mă chinui să fac brânză, să umblu să o vând. Mai facem doar așa, pentru consum propriu. Prețul pe care-l primim pe lapte nu este extraordinar, ar putea fi un pic mai bun, dar până la urmă, îl vindem tot, ne primim banii la timp și totul este în regulă”, ne spune Petru.
E grea viața de cioban, se fac bani, Statul ar putea să-l ajute cu ceva? – sunt întrebări care stârnesc un zâmbet pe chipul lui Petru. „Dacă Statul ne-ar mări subvențiile pe cap de oaie, ca și în Occident, ar fi minunat. Mereu ne comparăm cu vestul, dar la venituri și subvenții suntem la ani lumină. Atunci cum să concurăm cu ei? Cât despre rentabilitate, pot spune că e rentabil. Trăiești decent din asta. Dar trebuie să ai pasiune și să-ți placă munca. Aș sfătui orice tânăr să se apuce de oierit, dacă e dispus să muncească. N-o să-i pară rău!”, spune sigur pe el omul nostru.
Cum spuneam mai sus, Petru are cel puțin o generație după el care-i va continua munca. Mai departe… e incert. Asta pentru că nepotul său, încă adolescent ce-i drept, nu pare interesat de oierit. „Copiii ăștia numai cu telefonul și tableta-n mână stau mereu. Mă rog de el să iasă afară, nu-i place. Zice să vindem tot că el nu se ocupă de așa ceva. Noile generații au acces la informație foarte ușor și au oportunități mult mai variate. Toți vor o viață mai ușoară, mai bănoasă. N-aș putea spune dacă e bine sau rău, dar pot spune că ce facem noi e greu, dar ne aduce și satisfacții”, mai spune Petru.
Să sperăm că şi tinerii vor începe să vadă și beneficiile acestei ramuri. Și, bineînțeles, sperăm că Statul român va găsi soluții prin care să-i atragă și să-i ajute să prospere în acest domeniu. Ar fi păcat ca oieritul românesc să cadă în uitare.
Flavius Militaru