REŞIŢA – După o viaţă petrecută printre cărţi, 12 din cei 30 de bibliotecari de la „Paul Iorgovici” devin funcţionari publici.
12 angajaţi ai Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” din Reşiţa nu şi-au mai primit salariile din decembrie 2013. Evident, situaţia este neplăcută pentru aceşti oameni, care au acasă copii, facturi restante şi credite la bancă ce nu suportă amânare. Contactată telefonic, managerul Bibliotecii „Paul Iorgovici”, Clara Maria Constantin, ne-a confirmat povestea cu care se confruntă aproape jumătate din angajaţii instituţiei. „Este vorba despre o nouă legislaţie fiscală, care a intrat în viguare la 1 ianuarie 2014, şi care nu ne mai permite finanţarea din două surse diferite pentru aceeaşi instituţie, cum era în cazul nostru, pentru că o parte din bani veneau de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, iar o altă parte de la Primăria Reşiţa“, a explicat Clara Constantin.
Managerul bibliotecii a precizat că s-a aşezat la masa discuţiilor alături de primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, pentru a găsi modalitatea legală privind efectuarea plăţilor către cei 12 salariaţi. „Printr-o situaţie similară nouă au mai trecut şi alte instituţii din municipiu. Am stat de vorbă şi cu primarul, dar şi cu oamenii mei, cărora le-am explicat întocmai situaţia. Singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este înfiinţarea unui serviciu public, aflat sub autoritatea Consiliului Local Reşiţa, lucru care s-a şi întâmplat ieri, cu prilejul întrunirii în şedinţă a consilierilor locali”, a mai declarat Constantin.
Odată cu înfiinţarea acestui nou serviciu, care a primit numele de Biblioteca Municipală Reşiţa, transferul celor 12 salariaţi se va face, numai cu acordul acestora, în condiţiile art. 173 din Codul Muncii. Cât priveşte plata salariilor pe luna ianuarie 2014, banii vor intra în conturile oamenilor până la sfârşitul acestei săptămâni, ne asigură purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Roxana Topală.
În aceste condiţii, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” rămâne cu numai 18 salariaţi şi cu un fond de carte ce numără aproximativ 400 de mii de volume, în timp ce Biblioteca Municipală Reşiţa este, deocamdată, doar un proiect pe hârtie…
Roxana Bălan Nafiru