Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta a ajuns să ducă o familie reşiţeană, după aproape şase ani de depus dosare şi de umblat prin audienţe.

Situaţia familiei Lupu, care locuieşte fără hârtii într-un apartament din blocul ANL de pe Valea Domanului, revine în actualitate, oamenii plângându-se din nou redacţiei că au fost ameninţaţi cu evacuarea. Aşa cum s-a mai consemnat în Jurnal de Caraş-Severin, povestea problemelor locative ale familiei Lupu este mult mai veche. Ancuţa, de 40 de ani, şi Gică Lupu, de 42, se plâng acum că autorităţile vor să-i trimită acasă, pe plaiurile Moldovei – fiind originari din Vaslui, respectiv Focşani – deşi ei stau în Reşiţa de mai bine de două decenii. Mai mult decât atât, au avut şi serviciu aici, deşi în clipa de faţă doar Ancuţa Lupu mai lucrează.

Cei doi locuiesc în imobilul ANL din toamna lui 2012, împreună cu cei doi fii, unul de 14, celălalt de 18 ani. De fapt, între anii 1994 şi 2012, familia a stat în chirie, undeva pe Aleea Narcisei, în condiţii insalubre. Au primit acel spaţiu prin bunăvoinţa unui reşiţean plecat peste hotare, însă apartamentul fiind la ultimul etaj al unui bloc, era de nelocuit din cauza umezelii ce s-a infiltrat în pereţi. Cei doi spun că ar fi făcut reparaţiile necesare în apartament, însă nu au avut acordul proprietarului… Aşa că au cerut sprijinul primăriei pentru altă locuinţă, dar au continuat să stea acolo până în 2012, când apartamentul închiriat a fost scos la vânzare.

În 2008, când Ancuţa Lupu avea 34 de ani, familia a depus solicitări la Primăria Reşiţa atât pentru o locuinţă ANL pentru tineri, cât şi pentru una socială sau din fondul locativ de stat. Deşi la Reşiţa există apartamente ANL în care niciodată n-a stat nimeni, trecerea timpului a făcut ca familia să nu-şi mai poată depune cereri pentru o asemenea locuinţă întrucât niciunul dintre părinţi nu mai îndeplineşte cerinţa legată de vârstă, care trebuie să fie de maximum 35 de ani.

Oamenii spun că au tot fost păcăliţi că vor primi o locuinţă socială, menţionând chiar una de pe Gheorghe Şincai. În octombrie 2012, cei de la Direcţia de Patrimoniu le-au spus că locatarii de pe Gheorghe Şincai urmează să fie evacuaţi în primăvară, după cum povesteşte Gică Lupu. Însă în ianuarie 2013, când oamenii s-au dus să vadă situaţia apartamentului, au aflat că apartamentul fusese dat altora încă din noiembrie 2012…

Ei bine, nu o dată au ajuns pe primele poziţii pe lista de aşteptare pentru o locuinţă, dar întotdeauna numărul apartamentelor repartizate a fost mai mic decât cifra lor norocoasă. Şi au ajuns în apartamentul ANL prin bunăvoinţa temporară a celor de la Patrimoniu. Însă nimeni nu le-a făcut vreun act, iar acum stau cu frica evacuării, chiar dacă sunt la zi cu plata cheltuielilor curente.

O comisie formată din reprezentanţi de la Asistenţă Socială, de la Patrimoniu şi de la Poliţia Locală au bătut săptămâna trecută la uşa familiei Lupu, însă au făcut cale întoarsă pentru că gazdele au cerut ajutorul presei, explicând totuşi că erau acolo doar pentru o anchetă socială în vederea acordării unui ajutor de urgenţă, dar şi pentru clarificarea situaţiei apartamentului. Ulterior, şefii celor trei servicii ne-au contactat şi ne-au lămurit că o evacuare nu s-ar putea face peste noapte, fiind nevoie de o sentinţă definitivă în acest sens. Astfel că familia Lupu poate sta liniştită până nu va vedea hârtia. Situaţia s-a schimbat miercuri, 19 februarie, când Poliţia Locală Reşiţa a bătut din nou la uşa familiei, invitându-i la sediu, cu tot felul de acte, sub sancţiunea amenzii. Oamenii au ajuns în pragul disperării şi ameninţă cu gesturi extreme…

Unii dintre vecini spun că poliţiştii locali le-au trecut şi lor pragul pentru a se interesa de familia Lupu, însă oamenii ne-au spus că aceştia au contribuit la activităţile de gospodărire pe care le-au făcut în comun, în zonă. De asemenea, un vecin s-a arătat surprins că autorităţile iau în calcul evacuarea, în condiţiile în care pe aceeaşi scară există un apartament ANL în care n-a locuit niciodată nimeni.

Cei de la Patrimoniu ne-au explicat că pe lista de aşteptare pentru o locuinţă, se află acum 4.489 de familii, iar cele 954 de spaţii locative de care dispune sunt distribuite conform unui punctaj aprobat de consilierii locali. Şi pentru că administraţia reşiţeană nu dispune de locuinţe de serviciu, funcţionarii au din start 20 de puncte, situaţie la care o familie obişnuită ar ajunge, de exemplu, doar dacă ar avea cinci copii, iar unul dintre membri ar absolvi studii superioare de lungă durată…

Antoniu Mocanu