Caraş-Severin, Romania

BOZOVICI – În fiecare zi suntem sunaţi la redacţie de locuitori din Valea Almăjului. Oamenii ne spun cât de mult îşi doresc redeschiderea spitalului şi cât de important este acest pas. Mereu le spunem că se fac demersuri în acest sens.

Marţi, o cititoare fidelă ne-a povestit cum medicul Mario Adrian Olariu a salvat viaţa unui bărbat. Omul, din Eftimie Murgu, a fost muşcat de o albină şi a intrat în şoc anafilactic. „A fost adus luni, în orelor 14, în stare gravă la Centrul de Permanenţă din Bozovici, însă nu era nimeni pentru că acesta se deschide abia în jurul orelor 15, iar medicii de familie plecaseră deja acasă. Ambulanţa era pe teren, la un alt caz. Din fericire, la cabinetul doctorului Olariu era asistenta acestuia, dna Elena Serafin, care i-a acordat ajutor, apoi l-a chemat pe dl doctor Olariu. Împreună l-au resuscitat pe om şi aşa a fost salvată o viaţă. Sincer, la cum arăta pacientul nu m-am gândit că se mai poate face ceva. Ar fi foarte important să se redeschidă spitalul cât mai repede“, ne-a spus cititoarea noastră.

Nina Curiţa