REȘIȚA – Nu doar spectacolul folcloric i-a atras pe reşiţeni în Parcul Tricolorului, ci şi ringhişpilele, maşinuţele electrice, căluşeii, caruselurile şi alte asemenea ansambluri de divertisment. Adolescenţii, mai ales, au dat buzna, aceştia amuzându-se în grupuri, lăsându-se ridicaţi şi învârtiţi la înăţime de maşinăriile amplasate în parcul de distracţii.
Pentru delicatesele de la standurile comercianţilor, aşa cum am precizat, după orele 19.00, oamenii au stat la cozi imense, indiferent că au vrut să-şi ia mititei, grătare, frigărui, hamsii, cârnăciori, gogoşele greceşti, porumb fiert sau fript, vată de zahăr pe băţ, colaci ungureşti, turtă dulce, prăjituri şi ciocolată de casă, toate, care mai de care mai tentante, fiindcă aromele care s-au amestecat, erau pe cât de puternice, pe atât de ademenitoare.
Reşiţenii nu s-au uitat la bani, au scos din buzunar fără rezerve pentru a-şi satisface poftele, dar şi pe cele ale pruncilor sau patrupedelor. Ce mai, distracţie şi bunădispoziţie cât cuprinde, pentru toţi! Şi a fost doar prima zi.
Astăzi e rândul folkiştilor să facă spectacol în Parcul Tricolorului. Pe scenă, începând cu orele 19.00, vor cânta trubadurii de pe „Strada Folk”: Cristi Melcher, Cristi Buică, Marius Dobre, Eugen Marcel Colcer, dar şi solista de muzică uşoară Elena Gheorghe.
Alexandra Gorghiu