Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Reşiţenii s-au tot plâns de focarul de infecţie pe care-l reprezintă toaleta din faţa vechiului magazin. Autorităţile promit reamenajarea spaţiului.

Problema toaletei publice din faţa Universalului Vechi este readusă în atenţie de cititorii noştri care locuiesc în zonă. Oamenii ne-au sesizat şi la început de an vizavi de faptul că, de un sfert de veac, acolo există o groapă de gunoi faţă de care nimeni nu ia nicio măsură. În plus, pe acolo trec zilnic elevi care învaţă la „Diaconovici-Tietz“, iar uneori invitaţii lor de peste hotare. Ce-i drept, vechea toaletă publică din faţa fostului complex comercial, de la demisol, nu mai funcţionează demult. O vreme, jumătate din ea a avut utilitate economică, în ea înflorind mici afaceri efemere, în vreme ce trecătorul împins de nevoi, apela la tufişuri, în lipsa altei toalete publice în zonă. Spaţiul a ajuns un fel de magazie pentru o societate comercială, a fost ulterior închis, pentru ca mai apoi să fie lăsat de tot în paragină şi umplut cu gunoaie şi mizerie.

În 2011, toaleta de la Universalul Vechi a fost scoasă de Primărie la mezat, pentru ca mai apoi, în 2012 aleşii urbei să voteze demolarea edificiului. Mirosul pestilenţial din zonă şi apropierea căldurilor ridicate i-a îndemnat pe locatarii zonei să apeleze la sprijinul JCS, pentru că în fiecare vară, zona nu este doar un focar de infecţie, ci şi sursă şi adăpost pentru tot felul de rozătoare şi insecte. Mai ales că suntem în plina lună a curăţeniei. Între timp, autorităţile locale au renunţat la ideea demolării obiectivului…

Vizavi de subiect, municipalitatea ne-a transmis următorul comunicat: „Referitor la spațiul din zona fostului magazin Universalul Vechi, vă informăm că acesta se află în atenția autorității publice locale, luând în considerare eventuale modalități de reamenajare a spațiului, de schimbare a destinației acestuia, cât și de a realiza o eventuală investiție, în vederea efectuării unei alte construcții cu impact vizual și care să fie benefică pentru comunitate. Având în vedere cele menționate anterior, autoritatea publică locală va acționa în consecință și va lua măsurile care se impun cu privire la punerea în aplicare a prevederilor legislative în vigoare“.

Adaugă comentariu