Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Nou promovata în Divizia A 1 de volei Volei Club Banatul Caransebeș este foarte activă pe piața transferurilor. Şapte nume noi au fost acontate deja de conducerea clubului pentru sezonul viitor iar președintele Cristian Stepanescu este în tratative cu alți câțiva jucători importanți.

Cei şapte noi sosiți sunt Fabian Birău(de la CSVM Zalău, jucător originar din Oțelu-Roșu, fost internațional român), Laurențiu Vânătoru, Vladan Aleksic, Vladimir Jovic și Filip Todor(SCMU Craiova), Ionuț Teleleu(CS Phoenix Şimleu) și Ivan Todorovic(Canteleu Maromme-Franța). Conducerea clubului consideră că aceste transferuri vor întări serios echipa și vor contribui din plin la îndeplinirea obiectivului trasat de municipalitate, acela de participare în cupele europene.

„Vom transfera jucători sărbi dar și componenți ai naționalei României pentru a întregi lotul în perspectiva participării într-o cupă europeană”, declara primarul Marcel Vela pentru JCS în urmă cu câteva săptămâni, completat acum și de președintele clubului, Cristian Stepanescu. „Vrem să fim în primele 5 echipe. Am hotărât, împreună cu d-l primar Vela, să întărim echipa cu jucători valoroşi, ca să putem oferi suporterilor noștri un joc spectaculos și performanțe pe măsură” a declarat Stepanescu.

Iar pentru asta, gugulanii au mai reușit ieri un transfer de senzație. Internaționalul român Dan Borota va juca din toamnă pentru Caransebeș. Extrema băimăreană în vârstă de 28 de ani vine în Banat de la echipa franceză Nice Voley-ball pentru care a activat în ultimul sezon, după ce în România a evoluat la Explorări Baia Mare, Remat Zalău, CVM Tomis Constanța și SCMU Craiova.

Am reușit să îl aducem la noi și pe internaționalul Dan Borota și mai suntem in tratative cu un jucător de mare valoare”, a mai precizat pentru JCS președintele Cristian Stepanescu.

 

 

Adaugă comentariu