Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a învins sâmbătă, 27 iulie, cu scorul de 2-1, formația OFK Vârșeț (Serbia), în ultimul meci amical înainte de începerea campionatului. Golurile reșițenilor au fost înscrise de Poiană și de Cioablă, iar Ene a ratat în repriza secundă și o lovitură de la 11 metri. În prima etapă din Liga 2, CSM Reșița va întâlni vineri, 2 august, de la ora 18, acasă, formația Universitatea Cluj.

„Pentru această perioadă sunt mulțumit de băieți. Mai există în cadrul lotului puțină oboseală, dar vom fi apți 100% la primul meci din campionat. Se vede diferența de valoare și de tehnică la echipele din Liga 2 față de cele din Liga 3. La Liga 2 meciurile se joacă cu o viteză mult mai mare, forța este alta și, după cum se știe, în eșalonul secund se află formații de tradiție, formații bune, cu bugete mari. Sperăm să nu ne facem de râs și ne dorim să aducem cât mai multă lume la stadion prin jocul prestat de noi. Mai trebuie să lucrăm la relațiile de joc, au venit mulți jucători noi, dar din mers sper că vom regla aceste probleme. Avem dubluri pe fiecare post și sunt mulțumit de transferurile care s-au făcut. Vom întâlni în prima etapă Universitatea Cluj și cred că acest lucru ne avantajează. Fiind primul meci, cred că se poate întâmpla orice. U Cluj este o echipă de tradiție care vrea să promoveze, are buget foarte mare și nu cred că cei de la Universitatea Cluj vor să rateze încă o dată promovarea. La modul cum s-au pregătit jucătorii în această vară, am încredere în ei și sper că vom face față. Nu m-am gândit că vom aduce atât de mulți jucători, dar sunt bucuros că voi fi în dificultate să aleg primul 11. Lotul pe care-l avem acum este mult superior din punct de vedere valoric față de ceea ce am avut în sezonul trecut. Sper că voi fi inspirat la ora jocului să aleg cel mai bun prim 11. Mi-aș dori ca pentru primul an în Liga a II-a, echipa să se poziționeze undeva la mijlocul clasamentului”, a declarat Leontin Doană.

CSM Reșița: Zimmermann, Banac, Ehmann, Vlădia, Vădrariu, Săulescu, Breșneni, Danci, Dat, Poiană și Ene. Rezerve: Horvath, Toader, Manea, Musteța, Vasiu, Cioablă, Cristea, Coman, Babei, Rus și Velici.

Ștefan Moraru