Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un apel la 112 anunţa, duminică seara, după ora 21, o tragedie produsă pe strada Ceretului din cartierul reşiţean Muncitoresc. Doi tineri, o fată de 17 ani, şi un băiat de 19, au fost găsiţi de părinţii fetei în stare de inconştienţă.

Potrivit oamenilor legii, părinţii fetei plecaseră de acasă iar la întoarcere au găsit încuiată uşa de acces în locuinţă. Când au venit cei de la Ambulanţă, „starea tinerei era stabilă, însă pentru tânăr s-au început manevre de resuscitare care au continuat şi la spital, abia la ora 23.30 fiind declarat decesul acestuia. Cea mai probabilă cauză este intoxicarea cu monoxid de carbon“, ne transmite reprezentantul Poliţiei judeţului. S-ar părea că totul ar fi plecat de la una dintre cele două butelii racordate la boilerul care asigura încălzirea locuinţei.