Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Reprezentanţi ai IPJ şi ai structurilor acestora din Caransebeş şi Oţelu Roşu au prezentat publicului larg cum au reuşit să taie tentaculele unei grupări care acţiona în cele două localităţi cărăşene, înşelând oameni prin metoda „Accidentul“. Potrivit poliţiştilor, şirul celor implicaţi trece prin Timiş, Olt şi Penitenciarul din Galaţi.

Metoda „Accidentul“, care a umplut cu bani de la victime din Caransebeş şi Oţelu Roşu buzunarele unor escroci, a generat o acţiune specială la sediul Poliţiei judeţului. Iar oamenii legii ne-au povestit cum respectiva metodă a fost pusă la cale de o grupare specializată în astfel de înşelăciuni.

Ideea metodei „Accidentul“ – ca şi multe altele dinaintea ei – a luat naştere în penitenciare, fiind implicaţi deţinuţi care n-au găsit altă variantă de a-şi procura mai repede banii pentru viciile cotidiene decât prin păcălit oamenii creduli. Aşa îşi procurau o cartelă, un mobil şi se puneau la sunat la întâmplare, în vizor fiind numere din Caransebeş şi Oţelu Roşu. În cazul oraşului de pe Valea Bistrei au făcut-o de oaie, sunând chiar la sediul Poliţiei, iar oamenii legii le-au dat de urmă făcându-le în aparenţă jocul. Reţeaua acţiona pe paliere, capii din penitenciar îşi sunau victimele, alţii obţineau informaţii, alţii luau banii, existând un adevărat circuit bine pus la punct. Victimele aflau că rude apropiate ar fi fost implicate în accidente rutiere şi că, pentru a fi salvate, au nevoie de bani pentru operaţii. Fără să clipească, gândindu-se la binele copiilor lor „accidentaţi“, unii au picat în plasă.

Polițiștii municipiului Caransebeș au continuat investigațiile în cazurile de înșelăciune prin metoda «Accidentul», înregistrate de la începutul anului pe raza municipiului Caransebeș și a orașului Oțelu Roșu, în urma cărora cinci persoane au fost înșelate cu sumele de 31.400 de lei și 4.150 de euro. Au fost efectuate cinci percheziții la locuințele unor femei din Timiș și Olt, dar și în trei celule ale penitenciarului din Galați. Au fost ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, laptop-uri, documente și înscrisuri, dar și obiecte vestimentare. (…) Față de trei persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentate Judecătoriei Caransebeș, care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile“, spune agentul şef adjunct Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. Din nefericire pentru victime, doar o parte din bani a fost recuperată, din restul fiind cumpărate diverse bunuri.

La eveniment au participat comisarul şef Ion Olariu, împuternicit şeful Poliţiei Municipiului Caransebeş, inspector Claudiu Mezin, agent şef principal Daniel Gruber (ambii din Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş), agent şef principal Guşcă Romică, poliţistul care era în dispeceratul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu, când a fost sunat de către unul dintre autori, tot pentru o înşelăciune.

Adaugă comentariu