Caraş-Severin, Romania

Prin grija iniţiatorului său, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz, Târgul de la Dezeşti a ajuns la cea de-a III-a ediţie.
Producători din Dezeşti, Fîrliug, Scăiuş, Vrăniuţ şi din alte localităţi, din zonă şi din judeţ, au ţinut să fie prezenţi cu produse tradiţionale: brânză de vacă – 14 lei/kg, brânză de oaie, 18-20 lei/kg, caşul la acelaşi preţ ca şi brânza, urda 10 lei/kg, litrul de lapte – 2 lei, smântâna – 10 lei/kg, brânza dulce 12 lei, oul – 0,4 lei bucata, kilogramul de carne de miel – 20 de lei, mierea polifloră – 10 lei borcanul de 450 de grame, iar cel de 800 de grame – 20 de lei. La sectorul de legume am întâlnit preţuri sensibil apropiate ca cele de la oraş: salată verde – 1,5 lei bucata, ridichi – 1,5 lei legătura, kilogramul de spanac – 3,5 lei, precum şi produse certificate bio. Astfel, cartofii s-au vândut cu 5 lei kilogramul, ceapa verde – 0,5 lei legătura, făină de mălai – 6 lei kg, fasolea uscată – 14 lei kilogramul. Nu au lipsit nici producătorii de ţuică tradiţională, ştiut fiind faptul că primarul Borduz este preşedintele unei asociaţii de profil din judeţ.

Pentru că ne apropiem de Sărbătorile Pascale, comercianţii au expus pe tarabe ouă încondeiate şi produse de artizanat: de la împletituri din nuiele, până la vase de lut, cândva, nelipsite din gospodăria tradiţională ţărănească.

După cum era de aşteptat, la Târgul de la Dezeşti au fost amenajate şi două standuri cu utilaje şi unelte agricole. Preţurile, în ton cu vremurile. Drujba s-a vândut cu 990 de lei, motocositorile, în funcţie de model şi putere, cu preţuri între 690 şi 2.400 de lei, prăşitoare mecanice – 1.700 de lei şi tractorul de 45 de CP – 9.900 de lei, în timp ce sapele, cazmalele, coasele, greblele au putut fi cumpărate cu cel mult 35 de lei. Comercianţii nu au plecat acasă cu buzunarele goale, căci au existat destui cumpărători.

Localnicii au avut la dispoziţie şi o ofertă bogată cu produse pentru înfiinţarea culturilor agricole de primăvară. Pe lângă toate acestea, buna dispoziţie a fost întreţinută de solista de muzică populară Ramona Viţa şi de ansamblurile folclorice „Semenicul“ şi „Mlădiţe Fîrliugene“.

Primarul Ioan Borduz s-a arătat mulţumit de ediţia din acest an a târgului: „Ne-am propus să facem din acest târg un eveniment tradiţional pe viitor, iar după cum evoluează lucrurile de la o ediţie la alta, sunt convins că vom reuşi“.

Roxana Nafiru

Adaugă comentariu