Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Despre cunoscutul loc ales de sute de oameni pentru relaxare a scris pe o rețea de socializare, dezamăgit, un reșițean  care a postat şi poze edificatoare.

La 13 km de Reșița găsim o zonă frumoasă cunoscută sub denumirea de lacul Secu sau Șură. La final de săptămână, multi reșițeni aleg acest loc pentru relaxare. Aşa îşi începe Alex descrierea. „Nu am înțeles de ce mai bine de un an drumul de acces e făcut pe porțiuni. Anul trecut in august am fost ultima dată, iar starea drumului era asemănătoare ca și ieri, când am ales să merg din nou. Drumul e fragmentat în trei. Drum cu asfalt în care au început să apară gropi, drum plin de cratere si drum medieval. Pe lângă acest aspect, am sesizat si deșeurile lăsate de cei ce vin la: pescuit, cu cortul, sau pur si simplu să facă o baie. E amuzant să te gândești că aceiași oameni nu ar prefera să se scalde într-un lac plin de peturi, sau să mănânce lângă un munte de resturi menajere. Nu cred că e greu să aduni după tine într-un sac dozele de bere, pungile de chipsuri sau șervețelele, să le bagi în mașină și să le arunci la un container în oraș. Vă las să savuraţi aceste fotogafii făcute ieri“, încheie reșițeanul cu spiritc civic impresiile despre împrejurimile Lacului Secu.

Foto: H. Alex

1 Comment

  1. Da, aveti dreptate, insa nu toti resitenii sau turistii veniti din alte zone au acest spirit civic! Daca l-ar avea, am fi atenti la alegeri (sa fie prezenti si selectivi cu „falsii ceatateni politicieni”), ar semna petitii, ar face sesizari directe care sa vina in ajutorul celor care doresc si pot schimba lucrurile samd! Probabil ca acasa, cei incriminati de D-vstra, nu ar face baie in apa cu dejectii, nu ar manca langa gunoaiele lor si ale altora etc Amenzile, usturatoare atat pentru cei care nu respecta regulile de bun simt cat si ale conducatorilor/ managerilor unitatilor de stat sau comunitare responsabile de proasta gestionare a banului public si/sau a lucrarilor incorecte, incomplete sau de nerespectarea termenelor, tehnologiei de executie! Se aude, sau doar cei care urmaresc „caon.ro”????….

Adaugă comentariu