Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Poliţiştii din mediul rural jonglează cu programul de lucru pentru a asigura permanenţa.„În urmă cu câteva luni, Inspectoratul de Poliţie Caraş-Severin a purces la o reorganizare, atât din punct de vedere structural cât şi conceptual. Pe partea de structură, au fost radiate 26 de posturi ocupate, dintre care au solicitat pensie nouă cadre, cinci au fost declaraţi inapt medical şi probabil se vor pensiona pe caz de boală. Un agent a fost demis şi au fost disponibilizaţi doi agenţi“, a prezentat, pe scurt comisarul-şef Petru Şandru, adjunctul şefului inspectoratului, reorganizarea poliţiei.

Conceptual, a fost întărită poliţia de proximitate, prin mărirea numărului de agenţi, iar astfel acesta a ajuns la aproximativ 60, potrivit lui Şandru. Pe raza judeţului au fost înfiinţate zece posturi de poliţie rurală, două la Caransebeş şi două la Oraviţa.

Din cele 69 de comune, 67 au fost comasate, iar celelalte au rămas cu şefi de post. La cele zece secţii urmează concursurile pentru ocuparea posturilor de şefi de secţie.

„Privind modul de lucru, el încă este în perfecţionare, am început din luna august să lucrăm după noua concepţie, la fiecare post de poliţie a rămas câte un lucrător. Acesta asigură permanenţa şi intervenţia la apelurile cetăţenilor pentru rezolvarea problemelor curente. Pe raza judeţului acţionează zilnic, în medie, 25 de patrule intercomunale. Dacă anul trecut s-au întregistrat, la nivel de inspectorat 284 fapte cu autori necunoscuţi, dintre care în mediul rural în jur de 100, anul acesta este cam la acelaşi nivel. Ba chiar, numărul total a scăzut la 186 în 2011. Ne este mai greu acum să intervenim la apelul 112 şi, faţă de anul trecut când intervenţia de până în 10 minute a fost la un procent de 86%, acum este de 78%. Au crescut timpii de intervenţie“, a mai precizat Şandru. Potrivit datelor prezentate, la un timp de peste 20 de minute s-au înregistrat anul trecut 17 intervenţii, iar anul acesta, 60.

Ca exemplu pentru sincopele noului concept, reprezentantul IPJ a precizat că: „Dacă o patrulă a secţiei Reşiţa acţionează în zona Fîrliug, distanţa şi modul de deplasare până la Văliug este mai mare. Noi am făcut o analiză pe acest mod de intervenţie şi dorim să ne reorganizăm, acţionând şi cu lucrătorii de la posturi în alt program decât de la 8.00 la 16.00. Deci, posturile din localităţi apropiate vor lucra alternativ pentru a asigura permanenţa, iar competenţa este oarecum extinsă. Schema este perfectibilă“, a mai amintit adjunctul şefului IPJ.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu