Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Lucrările edilitare executate de diferite firme în Caransebeș au lăsat urme până și în zona centrală. Au sesizat acest fapt chiar și consilierii locali la ședința de zilele trecute, cerând o mai mare implicare a serviciilor abilitate din Primăria Caransebeș în rezolvarea acestor probleme.

Primul care a ridicat problema în plenul Consiliului Local, și nu pentru prima oară, a fost Valentin Dascălu (PSD), care s-a referit atât la lucrările edilitare, cât și la stricăciunile suferite de dalele din anumite zone, mai ales în partea centrală a municipiului. „Am mai ridicat o dată problema asta la Dv, dle viceprimar, e în atributul Dv, e vorba de dalele de pe Cazărmii, Racovița și Avram Iancu, 10 la sută din ele trebuie înlocuite. Cred că termenul de garanție s-o fi dus, trebuie făcut ceva urgent până nu pierdem banii, n-avem de unde să-i mai recuperăm și vom face pe banii Primăriei. Iar pe centru s-au dat aprobări de la Urbanism, s-a spart, s-au băgat cabluri, au rămas denivelări care dacă nu ești atent cazi în ele. Sunt trei locuri, dacă vreți vă duc și vă arăt, unde nu se poate circula. Păi cei care au spart, de ce avem Urbanism la Primărie, când s-a spart, vin și verifică”, a precizat fostul viceprimar din perioada 2000-2004.

Tot către Urbanism a „țintit” și Lazăr Teodorescu (PNL): „Aici la ceas, în centru, să urmărească Urbanismul, sau cine trebuie, când se sparge și se ridică pavelele să le pună la loc cum au fost. Nu mai sunt puse cum au fost inițial”.

Răspunsul viceprimarului Marius Isac a fost că „pe Racoviței și Cazărmii dalele au mai fost reparate odată, tot gratuit, iar la ceas, cei de la Electrica au avut de schimbat un cablu la blocul din apropiere”, adăugând însă că lucrările de acest gen se vor urmări cu mai multă atenție din partea municipalității.

Adaugă comentariu