Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Frontiera de Vest a ţării continuă să fie luată cu asalt de către migranţi, care însă nu vor să ajungă în România, văzând statul nostru drept o haltă în drumul lor spre Occident. În dimineaţa de luni, alţi 16 cetăţeni străini au fost prinşi imediat după ce au trecut graniţa dinspre Serbia, cinci pakistanezi în Timiş, 11 irakieni în Caraş-Severin.

În cazul judeţului nostru, în jurul orei 5.50, poliţiştii de frontieră din Naidăş i-au prins pe cei 11 irakieni care veneau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. „Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni, cinci bărbaţi, patru femei (una dintre ele declarând că este însărcinată) şi doi minori, cu vârste cuprinse între 6 şi 34 de ani. Cei în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Adaugă comentariu