Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cea de-a VIII-a ediție a triatlonului „X-Man România” a avut printre laureați o echipă din Reșița. Concurând în aceeași formulă în care anul trecut s-au impus în Triatlonul Lacului Văliug, reșițenii au fost imbatabili în concursul de la Oradea. Un concurs dur, în care temerarii înoată, merg cu bicicleta sau aleargă, pe distanțe lungi.

Varianta românească a celebrului „Iron Man” a atras mulți curajoși hotărâți să-și testeze limitele. Printre aceștia și cei trei componenți ai echipei cu un nume predestinat învingătorilor, Team One Reșița (sau Team 1 Reșița, cum au fost trecuți de organizatori): Bogdan Ibănișteanu (înot), Dragoș Manolea (ciclism) și Florin Logofătu (alergare).

Cei trei au ales să concureze pe distanța lungă (Iron distance), ceea ce presupune 3800 m la înot, 180 km la ciclism și 42,2 km la alergare. Primul care a intrat în competiție a fost înotătorul Bogdan Ibănișteanu, pe Lacul Săldăbagiul de Munte. Un obișnuit al podiumurilor de premiere, reșițeanul a înotat cei 3800 de metri în stil de mare campion, fiind singurul ce a ajuns la sosire în mai puțin de o oră (59 de minute și 30 de secunde). I-a predat apoi ștafeta ciclistului Dragoș Manolea, care, după 5 ore și 53 de minute de pedalat intens, l-a trimis în competiție pe cel de-al treilea component al echipei, alergătorul Florin Logofătu, în proba de maraton. Cu timpul total de zece ore, 32 de minute, 23 de secunde și 20 de sutimi, Team 1 Reșița a fost merituoasa câștigătoare a celei de-a VII-a ediții a „X-Man România”, la categoria echipe (distanță lungă).

„Concurăm în această formulă de ceva vreme și reușim să ne menținem la cote ridicate. Este o competiție epuizantă, e nevoie de o rezistență fantastică pentru a reuși aceste rezultate. Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne-au ajutat să fim prezenți la X-Man România, ne-am dorit enorm să concurăm aici, să ne testăm limitele. Acum ne pregătim pentru Triatlonul Lacului Văliug, de pe 12 august, unde ne dorim să ne păstrăm titlul cucerit anul trecut”, ne-a spus înotătorul Bogdan Ibănișteanu.

 

Adaugă comentariu