Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În perioada 12-14 iulie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică au desfăşurat acţiuni cu aparatele de supraveghere video pe raza întregului judeţ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum sau a consumului de alcool.

„Acţiunile au avut drept scop reducerea victimizării din accidentele rutiere, în special a neadaptării vitezei la condiţiile de drum – cauza principală a accidentelor în judeţul nostru”, a precizat ag. pr. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. În primul semestru al acestui an, poliţiştii au aplicat 24.054 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au încălcat normele privind circulaţia pe drumurile publice. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru nerespectarea vitezei legale – 10.202.

Au fost reţinute şi 52 de permise de conducere celor care au depăşit cu mai mult de 50 km/h viteza legală. În urma acţiunilor organizate au fost reţinute 895 de permise de conducere, suspendate 543, anulate 108 şi unul retras. Poliţiştii au reţinut şi 355 de certificate de înmatriculare. Pentru că au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, 98 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional şi le-au fost reţinute permisele de conducere.

Adaugă comentariu