Contrabandiştii de ţigări nu dau semne de oboseală. Astfel, în data de 4 aprilie 2011, în jurul orei 15 un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Naidăş a oprit pentru control pe comunicaţia Oraviţa – Moldova Veche un autoturism condus de I.E., de 23 de ani, din judeţul Mehedinţi. Maşina a fost oprită pentru că existau suspiciuni că şoferul acesteia transporta ţigări fără acte de provenienţă.
„La controlul efectuat, colegii mei au depistat ascunsă în autoturismul respectiv, în interiorul uşilor şi al cotierelor, precum şi în roata de rezervă, 7.560 de ţigarete“, ne-a informat cms. Florin Crăciun, din cadrul IJPF Caraş-Severin. Ţigările au fost confiscate, iar maşina în care au fost ascunse, în valoare de circa 10.000, lei a fost reţinută. Totodată pe numele bărbatului au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru contrabandă.
Anca Preda