Dar cum cererea e mare, iar oferta mică, aceştia acceptă să lucreze pe bani puţini, şi, de cele mai multe ori, în domenii care nu au nici o legătură cu pregătirea lor profesională. Spre exemplu, o tânără care în 2010 a terminat Facultatea de Inginerie, şi care tot de atunci este în căutarea unui loc de muncă, ne-a mărturisit că a ajuns în situaţia în care ar accepta să lucreze în comerţ, decât să mai stea încă câteva luni pe banii părinţilor. „Atunci când îţi ajunge cuţitul la os, nu te mai gândeşti ce facultate ai terminat sau care sunt aşteptările tale de la viaţă. Te gândeşti doar cum să-ţi găseşti un job, pentru a-ţi câştiga pâinea. Până nu demult, nu aş fi acceptat orice post, ci vroiam să mă angajez doar în domeniul pe care l-am absolvit“, ne-a spus tânăra Adelina Andreescu.
Şi pentru că în Reşiţa tinerii, şi nu numai, îşi găsesc cu greu un loc de muncă, atunci când se prezintă la un interviu acceptă orice salariu, de teamă să nu fie respinşi. Prin urmare, puţini sunt cei care sunt mulţumiţi de leafa pe care o iau la sfârşitul lunii. Cei mai mulţi câştigă sume cuprinse între 600 şi 1.200 de lei, mult prea puţin pentru acoperirea cheltuielilor cotidiene. „Lucrez la patron şi am un salariu de 900 de lei. Familia îmi spun că trebuie să fiu mulţumită cu această sumă, căci într-un oraş ca al nostru nu se poate câştiga mai bine“, spune Georgiana Pascu.
Iar dacă pentru tinerii cu studii superioare găsirea unui loc de muncă este ca şi lozul în plic, pentru cei care nu au terminat liceul sau au urmat doar o şcoală de arte şi meserii, situaţia este de-a dreptul tragică. Această categorie de tineri, fie pleacă în străinătate, lucrând în agricultură, menaj sau construcţii, fie rămân acasă şi, în cel mai fericit caz, lucrează „la negru“, pe un salariu de mizerie. „E destul de greu să te angajezi în ziua de azi. Eu am lucrat în Italia, la cules de căpşuni, pentru suma de 1.200-1.300 de euro lunar. Din păcate, la sfârşitul sezonului nu mi-am mai găsit de lucru şi a trebuit să mă întorc acasă. Pe viitor, mă gândesc să mă întorc“, povesteşte Mihaela Zbughin.
Roxana Nafiru