Caraş-Severin, Romania

VRANI – De aproximativ două luni, firma care a câştigat licitaţia pentru amenajarea unui drum agricol, pe tronsonul Vrani – Iertof, lucrează la foc continuu.

Cel puţin aşa ne-a asigurat primarul comunei, Gheorghe Moată, care ne-a explicat că investiţia este una europeană, şi ar urma să fie finalizată, cel târziu, în primăvara anului 2015.

„Dorim să legăm de acest drum un alt tronson, în lungime de 1,5 km, pe care nu-l vom asfalta, ci doar îl vom pietrui. Va fi asemenea unei centuri ocolitoare, pentru că dorim scoaterea traficului greu din comună. Am cumpărat deja piatra pentru această lucrare, pe care o vom face în regie proprie, folosind personalul primăriei“, a declarat Gheorghe Moată

Vara aceasta, primăria va scoate la licitaţie o lucrare de aproape 100.000 de euro, după ce la finele anului trecut edilul semna contractul de finanţare pentru construirea unui centru de informare turistică în comună. Lucrările ar putea începe până în luna octombrie a acestui an, însă cu siguranţă nu se vor încheia în 2014.

Şi pentru că la Vrani nu există reţea de apă şi nici canalizare, primarul speră ca promisiunile oficialilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să se respecte. „Am avut, recent, discuţii la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării. Cei de aici ne-au promis că ne vor aloca bani, într-o primă fază, pentru alimentarea cu apă, iar mai apoi, dacă vor mai fi bani şi pentru canalizare“, a concluzionat Moată.

Roxana Bălan Nafiru

1 Comment

  1. Cat este paraindaratu’ la 100.000 de euro, dom’ primar? Ca doar nu construiesti vreun palat ca al lui Becali…In ce circuit turistic va fi inclus Vraniul? Circuitul castelelor din Banat, drumul tigarilor peste granita (sa nu se rataceasca contrabandistii), drumul matasii, circuitul pensiunilor din Vrani, etc. Concluzia : bani aruncati degeaba pe un obiectiv de care nimeni nu are nevoie, total inutil, dar care aduce bani firmelor de casa ale edilului, plus ceea ce ziceam …paraindaratu’, ca doar nu suntem naivi sa credem ca nu exista asa ceva…sau se ofera contracte pe moka!

Adaugă comentariu