Caraş-Severin, Romania

Deşi la prima vedere acest număr pare mic, ţinând cont de criza de pe piaţa muncii, înseamnă extrem de mult, mai ales în condiţiile în care, săptămâni întregi, la Reşiţa erau câte unul, două posturi disponibile.

Până în prezent, şi-au înscris ofertele pe lista bursei trei agenţi economici, care au 33 de locuri de muncă vacante, disponibile pentru următoarele meserii: muncitor necalificat în construcţii, agent de pază şi confecţioner cablaje auto. Aşadar, este posibil ca o zi de „vineri – 13“ să fie una cu noroc pentru o parte dintre cei rămaşi pe drumuri, în condiţiile în care în zona Moldova Nouă sunt 402 din cei 7.127 de şomeri cărăşeni înscrişi în evidenţele oficiale.

Bursa locurilor de muncă de la Moldova Nouă va fi oganizată în 13 mai, de la ora 11.00, şi va fi găzduită de punctul de lucru din aceeaşi localitate al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, situat pe Şoseaua Dunării, nr. 2 (tel. 0255/541069). Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt invitate să participe la eveniment atât pentru noua şansă pe care acesta le-o acordă, cât şi pentru a lăsa un CV agenţilor economici prezenţi la acţiune, în vederea stabilirii unor contacte ulterioare. Participarea tuturor la bursă este gratuită.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu