Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Aflată în cantonament la Zlatibor, în Serbia, echipa de fotbal Metalul Reșița a susținut trei jocuri de verificare în țara vecină.

Două dintre ele au fost câștigate, iar un meci s-a încheiat la egalitate. Elevii lui Daniel Oprița au învins în primul meci pe FK FAP Priboj, cu 5-1, prin golurile marcate de Voinea, de două ori, Stoica, Feher și Cl. Ionescu, apoi au remizat, 0-0, cu formația din liga secundă a Serbiei, Jedinstvo Putevi.

La începutul acestei săptămâni, luni, 11 august, rosso-nerii au învins pe FK Zlatibor cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Stoica, de două ori și de Neagoe. Nu au jucat în acest meci Anițoiu și Crețu, ambii acuzând probleme medicale. De remarcat că duminică antrenorul Daniel Oprița a împlinit 33 de ani, fiind sărbători de colegi în cantonament. Stagiul de pregătire din Serbia se va încheia vineri, 15 august a.c.

M.C.

Adaugă comentariu