Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La mijlocul acestei săptămâni a fost programată la Moscova, proba de 50 de km marş, din cadrul Campionatului Mondial de atletism 2013. Printre cei peste 110 sportivi s-a aflat şi Marius Cocioran, legitimat la C.S.M.-C.S. Universitatea Reşiţa, pregătit de profesorii Iosif şi Octavian Măzăran.

Mărşăluitorul reşiţean a încheiat cursa pe locul 38, cu timpul de 4 ore şi 4 minute. Altfel spus, pe lângă faptul că a reuşit să parcurgă distanţa de 50 de km, în condiţiile în care au fost consemnate peste 16 abandonuri, Marius nu şi-a atins obiectivele propuse. Adică, un nou record naţional şi realizarea baremului pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Marius Cocioran este obosit, este epuizat, ne-a declarat prof. Iosif Măzăran. S-a pregătit foarte bine la Buziaş, dar a avut un program competiţional încărcat. Şi eu am susţinut acest lucru. Oricum, apreciem efortul pe care l-a făcut şi îl felicităm!”

Adaugă comentariu