Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – „… i-am răspuns că «Da», și de atunci n-am mai văzut-o“, spune managerul Cristina Bacer, explicând de ce Spitalul Județean n-are medic epidemiolog.

La nivel de județ s-a vorbit despre 25 de localități unde nu este asigurată nici măcar asistența medicală primară. Însă Caraș-Severinul nu resimte criza halatelor albe doar la acest capitol. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Reșița ne-a vorbit despre sute de posturi vacante și despre o secție unde nu există niciun medic, în pofida demersurilor repetate de a angaja unul.

„La Epidemiologie nu avem niciun medic, spune Cristina Bacer, managerul unității. De foarte multe ori s-a scos la concurs acest post de medic epidemiolog. Însă a venit o singură doamnă, chiar aici, la mine, medic epidemiolog, m-a întrebat dacă avem nevoie, i-am răspuns că «Da», și de atunci n-am mai văzut-o. (…) Posturi vacante în spital sunt 338. Aici intră medici, asistenți medicali, infirmieri, îngrijitori, brancardieri, registratori și statisticieni. Dar așa cum am spus, noi am scos la concurs posturi pentru personalul medical“.

Adaugă comentariu