REȘIȚA – Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal de Stradă, unde au participat și fotbalistele reșițene.
„Lala Team” – echipa condusă de internaționala Laura Rus, împreună cu fetele de la ACS Banat Girls Reșița și cele două câștigătoare ale concursului organizat de Lala pe Facebook, au reușit să obțină locul I. Fetele au fost învingătoare în toate meciurile disputate la acest turneul de fotbal de stradă, chiar și împotriva echipelor naționale ale României și Ungariei, ACS Raisa și Veteran Team.
Cea de-a 17-a ediție a Cupei Mondiale de Fotbal de Stradă va avea loc în Bute Park din Cardiff, chiar în inima capitalei Țării Galilor, în perioada 27 iulie – 3 august 2019. Mai mult de 500 de jucători care reprezintă peste 50 de țări vor călători la Cardiff pentru a participa la festivalul de fotbal de o săptămână, care va deveni unul dintre cele mai inspiraționale turnee pentru Cupa Mondială.
Ștefan Moraru