Caraş-Severin, Romania

ANINA – Primăria Anina organizează o serie de manifestări pentru a celebra 150 de ani de Semmerig Bănăţean.

Deşi iniţiativa a pornit atât de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi de la SNCFR, primăria oraşului a decis să dea o amploare mai mare importanţei pe care calea ferată Anina – Oraviţa a avut-o şi o mai poate avea pentru locuitorii din cele două oraşe şi pentru judeţ.

„Anul trecut, la propunerea SNCFR am avut o întâlnire la Oraviţa, unde s-a stabilit ca în perioada 20-21 septembrie să fie sărbătorit jubileul dării în folosinţă a liniei ferate. Acum pregătim detaliile proiectului. Un coleg şi colaborator spunea, pe bună dreptate, că linia Anina-Oraviţa este, în primul rând a noastră, pentru că înaintaşii s-ai chinuit să o facă pentru a ajunge monument istoric. Nu putem fi indiferenţi, suntem legaţi de ea şi suntem datori să o păstrăm în funcţiune. Or, nu putem să rămânem indiferenţi la declaraţia unui director de regională care spune că «este ne-inter-operabilă». Trebuie s-o tratăm nu dar economic, ci şi sentimental şi cultural, ba chiar monumental. Intenţionăm să marcăm sărbătoarea în fiecare an, cu bugete alocate din timp”, ne-a declarat viceprimarul Aninei, Dorin Ungureanu.

Proiectul iniţiat de către rimărie prevede, pentru acest an, mai multe manifestări cultural artistice, simpozioane şi călătorii cu trenul. Mai mult, vor participa atât voluntari cât şi echipe organizate de practicanţi ai cicloturismului, motociclişti enduro, practicanţi de trekking (drumeţii montane) şi chiar amatori de sporturi extreme (parapantă, motodeltaplan).

„Proiectul nostru, chiar dacă a fost organizat separat, se va încadra în manifestările pentru celebrarea a un secol şi jumătate a căii ferate, şi va sublinia importanţa acesteia pentru turismul şi economia zonei”, a mai adăugat viceprimarul Ungureanu.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu