Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Urmare a colaborării foarte bune, a relaţiilor de prietenie, foştii handbalişti şi arbitri din Reşiţa şi din Sânnicolau Mare se vor întâlni, duminică, 22 ianuarie a.c., într-un meci demonstrativ.

Partida se va desfăşura în Sala Polivalentă din Reşiţa, cu începere de la ora 12.30, în deschiderea confruntării dintre CS Caraş-Severin şi Potaissa Turda, din etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal.

„De mai mulţi ani s-a statornicit o relaţie de colaborare cu prietenii noştri de breaslă din Sânnicolau Mare, ne-a precizat Gheorghe Năsturel, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Caraş-Severin. Ne bucură foarte mult faptul că vom avea posibilitatea să inaugurăm noul sezon competiţional al handbalului românesc, în care ne dorim ca CS Caraş-Severin să aibă un parcurs cât mai bun“.

Adaugă comentariu