CARAŞOVA – Graţie unui proiect derulat cu fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, reţeaua de iluminat stradal din comună se modernizează. În acest sens au fost făcuţi şi primii paşi, după ce contractul de execuţie a fost semnat de curând. Valoarea investiţiei se ridică la 700.000 de lei, mult sub preţul estimat iniţial, de 1.500.000 de lei, spune primarul Petru Bogdan.
Cu aceşti bani se vor schimba aproximativ 350 de lămpi stradale, care vor consuma mult mai puţin decât cele actuale, ceea ce va reduce şi factura lunară la energie. „Vom realiza un iluminat public modern, pe băză de Led–uri, cu sistem de monitorizare prin calculator, unde se va putea urmări independent fiecare corp de iluminat în parte, şi se va putea stabili intensitatea luminoasă, orarul de funcţionare şi altele. Totul printr-un sistem de supraveghere electronică prin calculator. După studiul de fezabilitate, proiectul a fost iniţial evaluat undeva la 1.500.000 de lei, dar în urma licitaţiilor s-a redus pe la 700.000 de lei. Acum o lună de zile am semnat pentru realizarea proiectului tehnic, iar durata de execuţie, cu proiectare şi execuţie, este undeva la vreo şase luni. Deci, undeva de Crăciun sau după Anul Nou ar trebui să fie achitată lucrarea“, ne-a declarat primarul comunei Caraşova, Petru Bogdan.
De asemenea, Primăria a reuşit să încheie contractul de proiectare pentru amenajarea unui pod peste râul Caraş şi asfaltarea a patru kilometri de străzi în localitatea Caraşova. Acesta este în curs de finalizare, urmând ca după ce va fi gata să se depună documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire.
Nu în ultimul rând, din bugetul propriu, drumul comunal care-i scoate pe locuitorii din satul Nermed la DN 58 va fi reparat. „Este o altă variantă de drum, faţă de cea care trece prin Caraşova, care este asfaltată, dar care este o rută ocolitoare pentru cei de aici. Oamenii ţin foarte mult la acest tronson, iar eu ştiu acest lucru, aşa că am dat ordinul de începere a lucrărilor, iar săptămâna aceasta ele vor fi demarate“, a mai spus Bogdan.
De altfel, tot pentru locuitorii de Nermed, primarul anunţă şi că a fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea căminului cultural. Acesta va fi dotat cu sisteme de ventilaţie, pentru răcire vara şi încălzire pe timp de iarnă, care vor ajuta astfel actuala instalaţie termică, de care este legată şi cea a şcolii.