Caraş-Severin, Romania

Evenimentul festiv a avut loc joi, 19 mai, în Aula Magna, în prezenţa prietenilor, rudelor, cadrelor didactice şi conducerii universităţii reşiţene. De asemenea, la eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Reşiţa şi Prefecturii Caraş-Severin.

„Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice se află la sfârşitul unei etape importante din viaţa lor. Pe parcursul a trei ani de zile, absolvenţii noştri împreună cu cadrele didactice de la aceste specializări, un colectiv tânăr şi ambiţios, au obţinut rezultate semnificative. Acum urmează o etapă în care vor păşi singuri într-o competiţie cu ceilalţi, competiţie în care ştiu că vor face faţă cu succes. Ştiu că pregătirile la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa sunt pregătiri de calitate. Eu fac parte dintre cei care cred în calitatea învăţământului superior românesc“, a precizat rectorul universităţii reşiţene, prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, care a ţinut să-i amintească şi să-i felicite pe studenţii care pe parcursul celor trei ani de formare au obţinut rezultate remarcabile la concursurile de specialitate.

„Am obţinut foarte multe premii în ultimii trei ani, premii care ne-au adus admiraţie şi recunoştiinţă din partea colegilor noştri“. Astfel, la Olimpiada Naţională a Studenţilor Economişti, Elena Alina Bosânceanu, Augustin Jurz şi Petru Didu au obţinut marele premiu „Mihail Manoilescu“, menţiune, respectiv premiul pentru inovare. Tinerii au concurat cu studenţii ai unor universităţi din Timişoara şi Bucureşti.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu