Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dacă naveta elevilor este decontată de Ministerul Educaţiei, profesorii scot bani din propriul buzunar pentru plata transportului.

Banii pentru naveta elevilor rămân în continuare o problemă, însă reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că, spre deosebire de alte judeţe din ţară, la noi lucrurile stau ceva mai bine. Luna trecută, în conturile unităţilor de învăţământ din judeţ au fost virate sumele restante aferente anului 2012, inclusiv cele pe decembrie, rămânând neacoperită perioada ianuarie – octombrie 2013.

În Caraş-Severin, numărul elevilor care fac zilnic naveta şi care nu dispun de un mijloc de transport şcolar este de 12.405. Pentru aceştia, Ministerul Educaţiei ar trebui să aloce fonduri lunare pentru decontarea navetei. Acest lucru nu se întâmplă însă, pentru că banii ajung, mai mereu, cu întârziere la destinatari. „Valoarea sumei decontate pentru anul 2012 de Ministerul Educaţiei se ridică la 1.981.986 lei, iar suma solicitată de ISJ pentru intervalul ianuarie – octombrie 2013 este de 1.655.378 lei”, ne-a declarat inspectorul educativ Ionel Moatăr, care a mai precizat că, odată virată şi această sumă, ISJ Caraş-Severin va solicita Ministerului Educaţiei şi fondurile aferente ultimelor două luni ale anului 2013, noiembrie şi decembrie.

„Se fac eforturi mari la minister pentru decontarea perioadei ianuarie – octombrie 2013. Din ceea ce ştiu, fondurile pentru anul şcolar 2012 – 2013 s-au consumat foarte repede, datorită sumelor mari solicitate de firmele de transport pentru un kilometru de drum. Situaţia se va schimba însă, căci din acest an şcolar ministerul a stabilit o sumă fixă per kilometru, astfel că transportatorii nu-şi vor mai putea impune propriile tarife”, a explicat Moatăr.

Dacă elevii mai au o şansă să-şi recupereze banii cheltuiţi cu naveta, situaţia dascălilor, în special a celor care predau în mediul rural, depinde numai de bunăvoinţa primarilor. Şi cum puţini sunt cei care au fonduri prevăzute în buget pentru astfel de cheltuieli, profesorii scot bani din propriul buzunar pentru plata transportului. „Nu avem o situaţie a dascălilor navetişti, însă cum fac parte din această breaslă cunosc foarte bine situaţia, şi vă pot spune că nu mulţi primari decontează astfel de cheltuieli”, a concluzionat Ionel Moatăr.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu