REŞIŢA – Domeniul de studiu se află din nou în topul preferinţelor tinerilor care decid să-şi urmeze studiile superioare la Reşiţa.
A venit vremea rezultatelor finale pentru tinerii care şi-au depus dosarele pentru admiterea la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa. Perioada înscrierilor s-a încheiat în 23 iulie, în funcţie de specialitatea aleasă unii tineri având de susţinut diferite probe sau teste, rezultatele finale de după soluţionarea contestaţiilor fiind afişate la finele săptămânii precedente. Aşadar, a fost definitivată situaţia locurilor rămase libere, fiind deschisă prima perioadă de înmatriculare.
Pentru studiile de licenţă, pe cele 370 de locuri finanţate de la buget, s-au înscris 220 de candidaţi cu un număr de 287 de opţiuni. Dintre aceştia, au fost declaraţi admişi 207 de candidaţi pe locurile finanţate de la buget şi 13 pe cele cu taxă – situaţie în care s-au aflat cei care urmează a doua facultate, prima fiind la studii cu finanţare de la buget, după cum ne informează prof.univ.dr. Gheorghe Popovici, prorector pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate din cadrul UEMR.
La Facultatea de Inginerie şi Management au fost admişi 35 candidaţi cu finanţare de la buget şi 6 candidaţi cu taxă. La Ştiinţe Economice au fost admişi 50 candidaţi, toţi pe locuri fără taxă, iar la cele sociale 122 de candidaţi pe locurile finanţate de stat, respectiv şapte pe cele cu taxă. „Cei mai mulţi candidaţi au fost pe domeniile şi programele de studii Drept european şi internaţional, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Educaţie fizică şi sportivă, Contabilitate şi informatică de gestiune, Economia comerţului, turismului şi serviciilor şi Informatică industrială“, a precizat Gheorghe Popovici.
La studiile de master, pe cele 200 de locuri fără taxă şi 25 de locuri pentru tinerii de origine română din Republica Moldova şi din Serbia, au fost 245 de candidaţi, care şi-au depus dosarele pentru 249 de opţiuni. Au fost declaraţi admişi 165 candidaţi pe locurile finanţate de la buget, 68 pe locurile cu taxă şi 12 pe locurile pentru tinerii de origine română din Republica Moldova şi din Serbia. La Facultatea de Inginerie şi Management au fost admişi 70 candidaţi dintre care: 67 pe locuri cu finanţare de la buget şi trei pe cele cu taxă. La Facultatea de Ştiinţe Economice au fost admişi 109 candidaţi dintre care: 45 pe locuri cu finanţare de la buget, 55 pe cele cu taxă şi nouă pe cele destinate tinerilor de origine română din Republica Moldova şi din Serbia.
La Facultatea de Ştiinţe Sociale au fost admişi 66 candidaţi dintre care: 53 pe locuri cu finanţare de la buget, zece pe locuri cu taxă, iar trei pe cele destinate tinerilor de origine română din Republica Moldova şi din Serbia.
„Cei mai mulţi candidaţi au fost la programele Marketing şi comunicare în afaceri, Administrarea afacerilor în turism, comerţ şi servicii, Expertiză contabilă şi evaluarea firmei şi Managementul afacerilor în industrie“, spune prorectorul Popovici. Candidaţii admişi în sesiunea din iulie 2014 trebuie să-şi confirme locul prin inmatricularea la secretariatul facultăţii, până în data de 29 iulie, sau între 8 şi 11 septembrie. Locurile rămase libere pot fi ocupate în sesiunea din toamnă a admiterii, ce se va derula în perioada 15-22 septembrie.
Antoniu Mocanu