Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – O nouă campanie umanitară care poare salva vieţi urmează să se desfăşoare începând de luni, 2 decembrie, în incinta UEM Reşiţa.

Crucea Roşie Caraş-Severin, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină şi Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, va demara o amplă campanie de donare de sânge în perioada 2-3 decembrie între orele 8:00-13:00 în incinta universităţii, foaier Corp A.

Pentru a putea dona sânge trebuie îndeplinite anumite condiţii: donatorii să aibă vârsta cuprinsă între 18-55 de ani, greutatea să nu fie mai mică de 60 de kg la bărbaţi şi 50 de kg la femei, să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni, să nu fi consumat grăsimi sau alcool cu cel puţin 24 de ore înaintea donării, să nu fi suferit de hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bluceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste 6 dioptrii, să nu fi avut partener(ă) care a fost diagnosticat(ă) cu hepatită cronică de tip B sau C. De asemenea, se va efectua un triaj medical în urma căruia se va decide dacă o persoană este sau nu aptă pentru a dona sânge. Totodată, se vor efectua analize medicale gratuite de sânge (Rh, grupă sanguină, hepatită B, HIV, HTLV-leucemie, VDRL).

Pentru persoanele care donează sânge se acordă scutiri de la serviciu sau facultate în ziua donării, reducere 50% pentru abonamentul la transportul în comun şi acordarea de 7 tichete de masă pentru o donare de sânge.

N.M.

Adaugă comentariu