Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sala de fitness Memory Gym va găzdui sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12, un concurs de powerlifting, care va consta în trei probe obligatorii.

Prima probă va consta în împingerea unei bare de la piept, a doua vor fi genuflexiuni, iar a treia vor fi îndreptări cu haltera. Toate cele trei probe se vor executa cu propria greutate, iar fiecare concurent va încerca să execute un număr cât mai mare de repetări. La această competiție sunt invitați să participe și ceilalți sportivi de la celelalte săli de fitness din Reșița, dar și de la două săli din Caransebeș, în care se practică acest sport. Primele două locuri vor fi premiate în bani, iar pentru ocuparea locului al treilea, participantul va primi un abonament gratis la sala Memory Gym. Înscrierea la acest concurs se poate face online, pe pagina de facebook a sălii Memory sau chiar în ziua concursului. Nu sunt condiții de înscriere, poate participa oricine dorește. „Este prima ediție pe care o organizez împreună cu colegii mei de la sală și sperăm să fie prezenți la acest concurs un număr cât mai mare de participanți. Sperăm ca acest sport, respectiv fitness-ul, să atragă cât mai muți oameni, deoarece mișcarea înseamnă sănătate”, a declarat instructorul Răzvan Chelu.