Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Chiar dacă în vacanţe numărul celor care împrumută cărţi e mai mic, oamenii trec pragul bibliotecilor pentru… calculatoare.

Acum, când tinerii sunt în vacanţă, interesul pentru carte este în scădere, câştigând tot mai mult teren calculatorul. Chiar şi aşa, tinerii continuă să treacă pragul bibliotecilor, cel puţin aşa se întâmplă la Bocşa, la Biblioteca „Tata Oancea“. „Ce se mai lucrează la biblioteca noastră?, se întreabă retoric Gabriela Şerban, managerul instituţiei culturale. În această perioadă a concediilor şi vacanţelor biblioteca publică are parte şi ea de puţin… răgaz. Utilizatorii serviciilor bibliotecii nu mai sunt atât de numeroşi, astfel că sunt zile când trec pragul instituţiei 19 oameni, dar şi zile în care vine la bibliotecă un singur om“.

Managerul instituţiei ne-a explicat că o asemenea de perioadă este prielnică pentru activităţi administrative, specifice muncii de bibliotecă, precum prelucrarea documentelor, desprăfuirea şi reorganizarea fondului. Mai ales că instituţia beneficiază de donaţii importante de carte care trebuie selectate, înregistrate, prelucrate, intercalate, iar spaţiul disponibil nu este extrem de generos.

„Se lucrează la cel de-al VII-lea volum al cărţii «Gânduri către Dumnezeu», ce va cuprinde cele mai reuşite lucrări ale elevilor participanţi la concurs; se lucrează la bibliografia revistei «Bocşa culturală», vol. II, perioada 2009-2013, volum care va fi lansat în toamnă la aniversarea celor 15 ani de apariţie a revistei; se lucrează la numărul 3/2014 al revistei «Bocşa culturală», precum şi la o bibliografie «Mihail Sadoveanu în fondurile Bibliotecii Orăşeneşti Tata Oancea Bocşa»“, ne povesteşte Gabriela Şerban.

În perioadă a vacanţelor şi concediilor, cea mai frecventată este sala Biblionet. În acel spaţiu, unii copii îşi petrec practic vacanţa, se joacă pe calculator, dar sunt şi tineri, şi adulţi care merg la Biblionet pentru a naviga pe internet, pentru socializare sau pentru a-şi căuta destinaţii turistice pentru petrecerea vacanţei sau a concediului.

„De asemenea, Centrul de Tineret Bocşa Vasiova îşi continuă activitatea în parteneriat cu biblioteca publică, iar, prin întâlnirile săptămânale şi activităţile desfăşurate, pregătesc viitoare surprize publicului larg“, ne mărturiseşte Gabriela Şerban.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu