Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – „Când crezi că ai scăpat de toţi, dai de tine, şi nu mai ştii încotro s-o iei…“, spunea James Joyce, unul dintre titanii literaturii moderne, într-una din scrierile sale. Şi câtă dreptate are, pentru că a te întâlni cu tine este un act de curaj, o spovedanie reală, presupunându-se că acolo, cu tine însuţi, nu mai ai nicio mască, îţi îndrepţi spatele şi îţi numeri poverile.

Şi ce puternici am fi dacă nu am avea complexe şi temeri, dacă nu ne-ar mai bântui îndoieli despre noi înşine. Când dai de tine, îţi pui cele mai multe întrebări. De ce uneori ai procedat așa și nu invers, de ce te-ai complăcut în situaţii fără sens, de ce ai ţinut aproape oameni care nu te întregesc, de ce ai rătăcit pe poteci care nu duc nicăieri, de ce nu ţi-ai fost aproape când trebuia, de ce te-ai lăsat dezamăgit, de ce ai stat lângă lucruri şi oameni care nu te inspiră, de ce ai spus cuvinte ce nu te definesc, de ce ai făcut fapte care nu te reprezintă? Şi, mai ales, de ce nu ai niciun răspuns la toate astea? Pentru că aşa se întâmplă: când dai timpul înapoi, când încerci să analizezi momente, în locul unor răspunsuri apare un gol ce nu îl umple mai nimic, nici măcar propria-ţi neputinţă. Partea bună este că realizăm că fără lucrurile inutile din viaţă i-am pierde şi imperfecţiunea.

Noi cei care căutăm confirmări în ochii celor din jur, cei care tânjim după părerea celorlalţi, după liniştea din îmbrăţişări sincere, cei care facem orice pentru o reuşită de moment, cei care în drumurile noastre nu mai ţinem cont de nevoile celorlalţi, noi cei care credem că orice lacrimă ascunde o slăbiciune, cum să dăm socoteala în faţa noastră pentru ceva? Dacă am face asta cum am mai putea să continuăm ceea ce facem mereu? Cum să ne dăm răspunsuri a căror sinceritate ne-ar face să ezităm? Dacă ne schimbăm? Eh, nu trebuie să fii vreun profesor de viaţă ca să recunoşti că fiecare are nevoie să stea de vorbă cu el însuşi. Uneori, prinde foarte bine să reevaluezi lucruri, oameni, sentimente, să mai afli tu, din când în când, cine mai eşti. Aşa că atunci când fugi de ceilalţi şi te trezeşti doar cu tine, nu fugi. Ci alege să te vezi, nu din vreo vanitate tembelă, ci pentru că mereu trebuie să mergi mai departe, indiferent că te afli în mijlocul unor momente bune sau în al unora apăsătoare.

Atunci când eşti tu cu tine măcar îţi poţi da seama că, la fel ca toţi oamenii, eşti o poveste. Că fiecare poveste se scrie în timp, iar timpul înseamnă clipe. Trăim şi ne plimbăm zilnic printre poveşti, dar cine să le mai citească? Este mai uşor să răsfoim gânduri şi cuvinte. Şi parcă prea uşor răsfoim suflete, când de fapt singurul suflet ce îl poţi citi este al tău.

Din întâlnirea cu tine însuţi să te desprinzi doar cu regretul lucrurilor din care nu ai învăţat nimic. Scapă de praful iluziei că viaţa e seacă, dar şi de parşiva amăgire a norocului. Tot ce contează este încrederea în tine!

Adaugă comentariu