ANINA – Centrul pentru persoane vârstnice din oraş trece prin momente grele, unica finanţare fiind contribuţia beneficiarilor.
Situaţia instituţiei de ocrotire socială este incertă de aproape doi ani de zile, dar de câteva luni bune, orice subvenţie a fost tăiată, în condiţiile în care Guvernul a sistat-o, iar Consiliul Local nu are fonduri la buget pentru acest lucru.
„În această perioadă are loc procedura de evaluare pentru licenţiere de funcţionare a serviciilor în centru şi încă nu am acordat avizul. Sunt probleme destul de mari, pentru că acea contribuţie a beneficiarilor este singura sursă de venit pentru Centrul din Anina. Deocamdată, serviciile oferite nu au de suferit, dar e doar o prelungire a agoniei în lipsa unei soluţii care să scoată din impas instituţia. Noi sperăm să nu se ajungă niciodată la închiderea centrului. Aşteptăm un punct de vedere al autorităţii naţionale din cadrul ministerului de resort pentru a vedea care sunt şansele ca Anina să se redreseze din acest punct de vedere. Şansa e una singură: intervenţia Consiliului Local Anina, pentru că problema ţine exclusiv de finanţare, de mai mult timp. Sperăm cu toţii să nu se pună problema închiderii dar, în situaţia în care beneficiarilor nu le sunt asigurate toate condiţiile necesare unei vieţi decente, suntem obligaţi să luăm măsuri. Nu putem permite ca unor oameni să nu le fie respectate drepturile esenţiale“ a declarat Elena Solomonesc, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin.